Setup pentru S.O.T.A.

Pentru cine nu stie, S.O.T.A. este prescurtarea de la Summits On The Air adică “Vârfuri in aer (eter)” si este un program de premii pentru radioamatorii din intreaga lume care are ca scop incurajarea legaturilor radio portabile din zonele montane. A inceput in martie 2002 si a fost gandita de asa natura incat participarea radioamatorilor sa nu fie restrictionata doar la montaniarzi ci si la cei mai sedentari, sau care din anumite motive nu pot calatori pe munte. Astfel operatorii radio participanti la programul S.O.T.A. se impart in doua categorii si anume: Activatorii si Vanatorii.

Activatorii sunt cei ce cutreiera muntii si, de pe varful unui munte, fac minimum patru (4) legaturi radio valide pentru activarea acelui varf de munte. In timp ce Vanatorii sunt radioamatorii de acasa care incearca sa faca legaturi cu cei de pe varful muntelui. In ambele cazuri, radioamatorii au de raspectat cateva reguli simple iar premiul obtinut are la baza un punctaj realizat prin insumarea punctelor varfurilor de munte activate. In functie de inaltimea varfului de munte acesta are un punctaj ce variaza intre 1 si 10. Daca varful de munte este activat iarna in conditii dificile, Activatorul mai primeste un bonus de 3 puncte. Un varf de munte poate fi activat de acelasi radioamator o singura data intr-un an calendaristic.

Regulile Activatorilor sunt simple si de bun simt. Ei trebuie sa ajunga pe varful de munte cu piciorul, bicicleta nemotorizata sau animal de povara. Legaturile radio pot fi realizate in orice banda de radioamatori numai cu echipament carat de echipa de activare, sau daca radioamatorul este singur, de el insusi. Alimentarea echipamentelor se poate face doar de la surse portabile (baterie, acumulatori, panouri solare), un generator pe combustibil fosil este interzis. In timpul legaturilor, radioamatorul poate fi la o distanta pe verticala de maximum 25 de metri de varful propriuzis. Nu se considera legaturi valide cele efectuata cu alti radioamatori din echipa de activare sau legaturi facute prin repetoare. Bineinteles ca radioamatorul trebuie sa aibe licenta (autorizatie) valida in aria de unde face legarurile, sa respecte puterea de emisie a autorizatiei si o conduita corespunzatoare.

In Romania aproape toate varfurile de munte sunt prezente in programul S.O.T.A. La sfarsitul articolului voi adauga lista de varfuri din Romania. Consider ca acest program mi se potriveste “manusa”, deoarece imbina doua hobby-uri importante pentru mine si anume drumetiile montane si radioamatorismul. In acest articol vreau sa abordez tema echipamentului necesar si suficient pentru a putea participa in programul S.O.T.A. ca Activator. Pentru asta a trebuit sa ma hotarasc in ce benzi voi face QSO-urile. Prefer undele scurte din cateva motive suficiente pentru mine. Oscilez intre benzile de 40 si cea de 20 de metri. As merge si mai sus in benzile de 17, 15, 12, sau 10m pentru a avea antene cat mai scurte si mai usor de inaltat, dar pentru asta ar trebui sa am si internet in varful de munte ca sa pot anunta pe cluster unde si pe ce frecventa sunt. Pe unele varfuri exista posibilitatea internetului (pe telefonul mobil) insa pe altele nu, iar radioamatorii nu prea stau in benzile superiare de unde scurte, cel putin pe cei din YO nu prea i-am auzit… De aceea inclin sa raman la benzile de 40 si 20 de metri.

Oricum ar fi am nevoie de o statie de unde scurte care sa fie usoara dar care sa aibe si o putere mai mare de 5w. Singurele care s-ar incadra acestor cerinte sunt FT-857D (2,1 kg), mai noua FT-891 (1,9 kg) de la Yaesu si IC-706 MkIIG (2,45 kg) de la Icom, toate avand 100W pentru unde scurte. Altele nu prea stiu, poate ma puteti ajuta in comentarii. Tind sa caut o statie FT-857D desi, pentru ca nu se mai fac decat clone chinezesti, as prefera una mai veche dar originala ceea ce e mai greu de gasit (neumblat in ea). FT-891, cu 200 de grame mai putin la greutate e un pic mai scumpa, desi la SH s-ar apropia de pretul lui 857 si din cauza faptului ca nu are benzile de ultrascurte. Ma mai gandesc pana strang toti banutii.

In ceea ce priveste acumulatorii oscilez intre cei de motocicleta si cei de drona LiPo. Daca cineva dintre voi, cititorii mei, aveti ceva experienta in aceasta zona, v-as ruga sa-mi scrieti la comentarii. Stiu ca LiPo pentru drone ar fi bune la temperaturi pozitive peste 7-8 grade Celsius, insa la frig se comporta foarte prost si mai au si un incarcator complicat cu prize pentru fiecare celula. Pe de alta parte, am inteles tot studiind problema, ca ar trebui sa gasesc un tip de acumulator cu descarcare lenta. Criteriile de alegere a bateriei, pentru mine ar fi simple: sa fie cat mai usoara si sa aibe amperaj mare sa ma tina cele cateva legaturi pe care vreau sa le fac pentru activarea varfului de munte. Stiind ca statiile consuma in jur de 22-23 de amperi la 100W va fi cam greu sa le folosesc la puterea asta, dar m-as multumi daca as putea sa dau cu 50W unde consumul scade la 7-8 amperi. Daca un apel repetat de 3 ori l-as face in 30 de secunde, apoi QSO-ul cu controale cu tot s-ar intinde pe durata unui minut, de inmultit cu 5-6 legaturi, hai sa punem rotund 10, ar insemna ca acumulatorul ar trebui sa ma tina cel putin 15-20 de minute cu 7-8 amperi. Acest deziderat s-ar realiza cam cu orice acumulator de drona de 8-10A, poate si mai mare, dar si cu un acumulator de motocicleta de 10-15A. Dezbaterea ramane intre avantaje si dezavantaje cum ar fi greutatea, timpul de incarcare, costul acumulatorului dar si a incarcatorului cat si posibilitatea de a functiona la temperaturi mai scazute. Ar mai fi si varianta acumulatoarelor de 12v 20-30-40A ca cele din ultima poza cu baterii, dar nu stiu ce incredere sa am in chinezii care le produc, ca pot scrie orice pe ele… Daca aveti pareri sau sugestii va rog sa le scrieti la comentarii.

Eeee, am ajuns la ceea ce doare pe cei mai multi dintre radioamatori si anume antenele… Sarma in sine nu e o problema, insa inaltarea ei pe pozitia de lucru ar cam fi. Majoritatea celor ce merg pe teren cu statiile folosesc undite. Problema lor e ca sunt cam subtiri in varf si se indoaie usor mai ales cand o folosesti pentru un inverted V. Utilizarea pentru o verticala cu ground plane nu intampina probleme mai ales ca ancorarea se face ori direct din contragreutati ori cu bucatele relativ scurte de sfoara. Eu am achizitionat o undita de 7 metri, dezavantajul principal este legat de lungimea cand e stransa, are 1 metru, adica e putin cam prea lunga pentru rucsac. Dar hai sa zicem ca merge, daca mai mult de jumatate intra in rucsac, restul poate sa “atarne in sus” pe-afara. Ultima bucatica din undita, cea mai subtire poate fi eliminata, asta face ca la verticala de 20m unghiul contragreutatilor sa fie mai deschis ceea ce ar putea ajuta la impedanta. Am vazut in magazinele on-line pentru radioamatori de pe la altii o varianta de undita care inchisa are putin peste jumatate de metru iar deschisa poate varia intre 4-5 metri si 9-10 metri. Are mai multe elemente telescopice si este dedicata pentru acest rol.

Insa problema cea mai mare o constituie trepiedul suport pe care trebuie pusa undita. Un trepied foto (usor si micut) nu prea e bun pentru ca nu e foarte stabil si se dezechilibreaza repede avand unghiul picioarelor destul de mic. Functioneaza bine un trepied de boxa sau macar unul de lumini de studio. Sunt mai solide insa au dezavantajul de a fi destul de grele. Ca sa le cari pe un traseu montan te cam rupe de spate. Voi ce parere aveti?

Un alt “echipament” pe care ar trebui sa-l am la mine in expeditia de activare a unui varf de munte este cablul dintre antena si statie, cu mufele aferente. Ideal ar fi sa gasesc o bucata de vreo 5 metri de RG-58 de calitate, ceea ce in magazinele din YO e imposibil. Exista insa pe piata, putin mai scump, cablul coaxial H155 care are apropape aceleasi caracteristici de dimensiune ca si RG-58. Este o solutie viabila pentru a nu apela la RG-213 sau la alte variante mai groase si implicit mai grele. Cateva mufe si adaptoare care vor acoperi toate posibilitatile de interconectare a echipamentelor, vor completa lista de necesar. Pe langa toate acestea am sa iau si analizorul de antena, pentru masuratori. Calibrat cu un frecventmetru de precizie este foarte util.

Sa nu uitam de log. Pentru log ar fi varianta unei tablete micute cu un softulet (eu am VLS Logger) care stie sa exporte ADIF si CSV. Site-ul SOTA accepta formatul CSV (Comma Separated Variable) sau TSV (Tab Separated Variable). Bineinteles ca se pot scrie si pe hartie ca apoi sa fie trecute, acasa, in format digital. Daca aveti alte recomandari pentru log va rog sa le faceti in comentarii.

In speranta ca am acoperit destul de bine necesarul rucsacului pentru un Activator va rog sa-mi spuneti parerile si recomandarile voastre referitoare la acest subiect. Bineinteles ca in rucsacul respectiv va trebui sa am si sacul de dormit, cortul, haine, mancare si alte accesorii specifice drumetiilor montane (frontala, briceag, periuta de dinti, etc). Daca printre voi, cititorii, exista si vre-un Activator cu experienta, v-as fi recunoscator daca mi-ati da cateva sfaturi utile.

Va multumesc tuturor,

73 de YO3RAM


P.S. Asa cum am promis, afisez aici lista cu varfurile din România acceptate in Programul S.O.T.A.

Ultima rubrica din dreapta din tabele se refera la suprapunerea cu Programul W.W.F.F. (World Wide Flora Fauna), program asemanator cu S.O.T.A. dar care are ca obiective parcuri naturale si arii protejate.

Mai sunt si alte programe ce imbina radioamatorismul cu drumetiile, utile pentru cei ce vor sa calatoreasca insa nu pot urca muntii. Printre ele putem enumera:
C.O.T.A. (Castles On The Air – Castele si Ruine), noi avem 971 de castele si ruine in lista internationala.
I.O.T.A. (Islands On The Air – Insule), la noi e una singura langa Sfantu Gheorghe, Scalinu Mare (EU-183)
W.L.O.T.A. (World Lighthouse On The Air – Faruri), (4) Sulina, Gura Portitei, Sf. Gheorghe si Constanta
W.W.F.F. (World Wide Flora Fauna – Parcuri Naturale, Arii Protejate), la noi sunt multe… e bine.
P.O.T.A. (Parks On The Air – Parcuri), noi inca nu suntem, probabil ca nu s-a ocupat nimeni pana acum… Iata oportunitatea!
B.O.T.A. (Beaches On The Air – Plaje) si de aici ne-au sarit, probabil tot dezinteresul nostru… Iata inca o oportunitate!

Promovarea radioamatorismului in randul tinerilor, de catre tineri se face si printr-un program asemanator cu cele de mai sus care se numeste Y.O.T.A. (Youngsters On The Air – Tineri Radioamatori), ce mie personal mi se pare o initiativa foarte buna. Bravo lor!

La noi in tara s-a dezvoltat un program asemanator, oarecum sub aripa W.W.F.F., ce vizeaza mânăstiri. Se numeste W.R.O.M. (Worked Orthodox Monasteries in Romania – Mânăstiri Ortodoxe din România). Despre lista manastirilor ce pot fi activate, despre Flora-Fauna cat si despre celelalte programe voi scrie separat.


Muntii Macinului
ReferenceNameAltitudeLocatorScore
YO/MM-001Țuțuiatul / Greci467KN45de1
YO/MM-002Boclugea411KN45fc1
YO/MM-003Priopcea410KN45dc1
YO/MM-004Țuguiata402KN44ex1
YO/MM-005Iacobdeal341KN45cc1
YO/MM-006Consul333KN45ga1
YO/MM-007Deniz-Tepé270KN44ix1
YO/MM-008Sulucu Mare370KN45cf1
YO/MM-009Beș-Tepé243KN45mc1
Carpatii Meridionali
ReferenceNameAltitudeLocatorScore
YO/MC-001Moldoveanu2545KN25io10
YO/MC-002Negoiu2536KN25go10
YO/MC-003Parângul Mare2519KN15si10
YO/MC-004Lespezi2517KN25gn10
YO/MC-005Peleaga2509KN15ki10
YO/MC-006Omu2508KN25rk10
YO/MC-007Vânătoarea lui Buteanu2507KN25ho10
YO/MC-009Coștila2490KN25rk10
YO/MC-010Retezat2485KN15kj10
YO/MC-012Păpușa2508KN15ki10
YO/MC-013Custura2457KN15li10
YO/MC-014Păpușa2391KN25mm10
YO/MC-016Bucura I2432KN15ki10
YO/MC-017La Om / Piscul Baciului2238KN25om10
YO/MC-019Cindrel2244KN15vn10
YO/MC-020Godeanu2229KN15hf10
YO/MC-021Ursu2124KN15xh10
YO/MC-023Drăgșanul2080KN15kh10
YO/MC-024Oslea1946KN15kf8
YO/MC-025Dobrii1928KN15gd8
YO/MC-026Straja1868KN15ph8
YO/MC-027Piatra Mică1816KN25pn8
YO/MC-028Coarnele1790KN15oh8
YO/MC-029Cozia1668KN25eh8
YO/MC-030Oboroca1544KN15oj8
YO/MC-031Măgura Branului1375KN25pm8
YO/MC-032Pietrele Albe1335KN14gx8
YO/MC-033Dealul Mățău1017KN25mf6
YO/MC-034Groapa Oii951KN25of6
YO/MC-035Sultanu849KN25td4
YO/MC-037Dealul Înalt599KN26de2
YO/MC-038Dealul Vărănic403KN14hq1
YO/MC-039Hârtopul Darei2506KN25jo10
YO/MC-040Scărișoarei2471KN25in10
YO/MC-041Gălășescu Mare2471KN25jo10
YO/MC-042Roșu2469KN25ll10
YO/MC-043Arpașul Mare2468KN25io10
YO/MC-044Arpașul Mic2461KN25ho10
YO/MC-045Hârtopul Ursului2461KN25jo10
YO/MC-046Mușeteica2442KN25hn10
YO/MC-047Vârful Mare2433KN15lj10
YO/MC-048Boia2431KN25fn10
YO/MC-050Setea Mare2365KN15ti10
YO/MC-051Budislavu2343KN25fn10
YO/MC-052Mohoru2337KN15ti10
YO/MC-053Șerbota2331KN25go10
YO/MC-054Ludișoru2321KN25ln10
YO/MC-055Scara2306KN25go10
YO/MC-056Berevoescu Mare2300KN25lo10
YO/MC-057Moraru2291KN15ig10
YO/MC-058Gugu2291KN15ig10
YO/MC-059Șteflești2242KN15vm10
YO/MC-060Balindru Mare2207KN15wm10
YO/MC-061Căleanu2196KN15gh10
YO/MC-062Galbena2194KN15jg10
YO/MC-063Pietrii2192KN15hj10
YO/MC-064Piatra Albă2178KN15vm10
YO/MC-065Micaia2170KN15vi10
YO/MC-066Paltina2152KN15jg10
YO/MC-067Nedeia2150KN15hh10
YO/MC-068Sterpului2142KN25am10
YO/MC-070Leaota2133KN25ph10
YO/MC-071Vârful lui Pătru2130KN15sn10
YO/MC-072Nedeia2130KN15wh10
YO/MC-073Mezea2125KN25lm10
YO/MC-075Păpău2093KN25kk10
YO/MC-076Preotesele2086KN25jm10
YO/MC-077Șureanu2059KN15rn10
YO/MC-078Bora2055KN15tj10
YO/MC-079Fratoșteanu2053KN15vj10
YO/MC-080Puru2049KN15uj10
YO/MC-081Părăginosu2013KN15wj10
YO/MC-082Olanelor1990KN15he8
YO/MC-083Scoarța1979KN25lo8
YO/MC-084Zmeuret1979KN25ah8
YO/MC-085Dudele Mari1954KN25qj8
YO/MC-086Vânturișul1942KN25ri8
YO/MC-087Ciocănașu1929KN15gf8
YO/MC-088Capra1927KN15sk8
YO/MC-089Petreanu1895KN15ik8
YO/MC-090Vânturarița1885KN25bf8
YO/MC-091Piatra Târnovului1879KN15wi8
YO/MC-092Făgețelul Mare1856KN25oh8
YO/MC-093Mănăileasa Mare1853KN15vk8
YO/MC-094Picuiu1827KN15jj8
YO/MC-095Baba1828KN15gc8
YO/MC-096Muntele Mic1802KN15fi8
YO/MC-097Tulișa1792KN15nj8
YO/MC-098Canciu1766KN15so8
YO/MC-099Arcanu1760KN15mf8
YO/MC-100Molidvișul1758KN15sg8
YO/MC-101Prejba1744KN25bo8
YO/MC-102Tămașul Mare1735KN25nn8
YO/MC-103Vlașcu Mic1733KN15gb8
YO/MC-104Clăbucetul1717KN25gl8
YO/MC-105Fetița1696KN15to8
YO/MC-106Drăgoiu1690KN15ph8
YO/MC-107Păltinel1687KN15so8
YO/MC-108Șigleu Mare1682KN15ng8
YO/MC-109Poiana Boului1671KN15kf8
YO/MC-110Țaga1641KN25np8
YO/MC-111Ciuma1629KN25oo8
YO/MC-112Ghițu1622KN25ii8
YO/MC-113Nedeilor1619KN15lf8
YO/MC-114Zăbava1600KN25pj8
YO/MC-115Plaghia1586KN25nl8
YO/MC-116Opleșata1568KN15hc8
YO/MC-117Sapa1548KN15rh8
YO/MC-118Coja1546KN25om8
YO/MC-119Muntișoru1534KN25gi8
YO/MC-120Arjana1511KN15fa8
YO/MC-121Molidvișul Mare1510KN25aj8
YO/MC-122Cârligele Olăneștilor1509KN25ch8
YO/MC-123Măgura Marga1502KN15gl8
YO/MC-124Jigoru Mare1499KN15pm8
YO/MC-125Muncel1496KN15rg8
YO/MC-126Molidvișul Mic1495KN25aj8
YO/MC-127Dosul Lupșei1515KN15rq8
YO/MC-128Culmea Vulturului1472KN25gl8
YO/MC-129Vârful lui Stan1466KN15ha8
YO/MC-130Furcătura Clopotivei1457KN15jl8
YO/MC-131Balta Roșie1470KN15vq8
YO/MC-132Piatra Broștenilor1453KN15ld8
YO/MC-133Cozia1450KN15fd8
YO/MC-134Pleșa1444KN15me8
YO/MC-135Măguri1439KN25qg8
YO/MC-136Piatra Dragoslavelor1434KN25oi8
YO/MC-137Piatra Cloșanilor1421KN15jc8
YO/MC-138Pleșa Mare1414KN15fg8
YO/MC-139Pleșu Mic1413KN15xo8
YO/MC-140Colții Ghimbavului1407KN25oj8
YO/MC-141Albina1371KN25hi8
YO/MC-142Chiciura1367KN15kk8
YO/MC-143Poiana Spinului1367KN25fi8
YO/MC-144Cernii1364KN15ec8
YO/MC-145Piva1345KN15me8
YO/MC-146Gurguiatul1339KN25sg8
YO/MC-147Înălățul Mare1310KN14gw8
YO/MC-148Drăganu1309KN25nk8
YO/MC-149Măgura1304KN25bp8
YO/MC-150Dosul Deavoii1292KN15fe6
YO/MC-151Pietroșița1285KN25bj6
YO/MC-153Măgura1268KN25em6
YO/MC-154Gorganu1251KN25cl6
YO/MC-155Colțul Pietrei1229KN14fv6
YO/MC-156Piatra Leșului1228KN15ql6
YO/MC-157Pârâul Câinelui1221KN25cg6
YO/MC-158Chicioara1218KN25ih6
YO/MC-159Ștevaru1213KN15jd6
YO/MC-160Poiana Bârsa Fierului1212KN25op6
YO/MC-161Paltinului1202KN15on6
YO/MC-162Pleașa1201KN25dm6
YO/MC-163Piscul Glivii1198KN15pq6
YO/MC-164Șușcu1192KN14fv6
YO/MC-165Arnota1183KN25ae6
YO/MC-166Poiana Mică1179KN15ib6
YO/MC-167Strungii1216KN25ii6
YO/MC-168Cioaca Frasinului1166KN15jd6
YO/MC-169Piatra Mică a Cloșanilor1163KN15jc6
YO/MC-170Dealul Cireșului1161KN15xj6
YO/MC-171Gruiu Lazului1149KN25cp6
YO/MC-173Dealul Drușchii1130KN15ed6
YO/MC-174Domogled1105KN14fu6
YO/MC-175Ciclovete1105KN14fx6
YO/MC-176Sliva1068KN15qf6
YO/MC-177Crucii1031KN15mo6
YO/MC-178Măgura1013KN15ff6
YO/MC-179Oului1004KN25ek6
YO/MC-180Trântorul992KN15qf6
YO/MC-181Geanțul Hermanului979KN15hb6
YO/MC-182Dealul Șcheiului959KN25aq6
YO/MC-183Dealul Dumbrava956KN25ar6
YO/MC-184Golul Cireșului954KN25ej6
YO/MC-185Piatra Varului947KN15tt6
YO/MC-186Dâlmei929KN25co6
YO/MC-187Bătrânul927KN15ek6
YO/MC-188Plopul933KN15ef6
YO/MC-189Piatra Tăiată919KN25cf6
YO/MC-190Paharnicului885KN15ia4
YO/MC-191Purcărețu870KN15mn4
YO/MC-192Plaiul Galben886KN25ff4
YO/MC-193Șuvița Olănești820KN25ce4
YO/MC-194Măgura804KN15nm4
YO/MC-195Văratic800KN15ru4
YO/MC-196Râpa cu Brazi771KN25id4
YO/MC-197Dealul Furcilor770KN15wt4
YO/MC-198Pleșului766KN25de4
YO/MC-199Dealul Măgura593KN15ms2
YO/MC-200Stog1493KN25bg8
YO/MC-201Mateiași1241KN25nh6
YO/MC-202Chei1142KN25ii6
YO/MC-203Feței Mari1068KN25fh6
YO/MC-204Cota 10221022KN25oj6
YO/MC-205Cioclovina956KN15kc6
YO/MC-206Toaca898KN25jg4
YO/MC-207Ciocanu887KN25lg4
YO/MC-208Râpa Roșie869KN25me4
YO/MC-209Corneiul Babelor771KN14hw4
YO/MC-210Slătiaru767KN15xc4
YO/MC-211Mercani740KN25rc4
YO/MC-213Teiș713KN25ub4
YO/MC-214Maiag638KN14gs2
YO/MC-215Becheni612KN15ub2
YO/MC-216Chicera Veștem612KN25dq2
YO/MC-217Colții Obârșiei2485KN25rk10
YO/MC-218Podragu2462KN25io10
YO/MC-219Lăițel2390KN25ho10
YO/MC-220Lesul2375KN15si10
YO/MC-221Urdele2228KN15ti10
YO/MC-222Furnica2103KN25ri10
YO/MC-223Piule2081KN15kh10
YO/MC-224Floarei2066KN25bm10
YO/MC-225Piatra Iorgovanului2014KN15kg10
YO/MC-226Secările1890KN25pi8
YO/MC-227Smida Mare1775KN15sm8
YO/MC-228Zănoaga1728KN25en8
YO/MC-229Diham1582KN25rl8
YO/MC-230Raciu1518KN25qg8
YO/MC-231Ofului1510KN15il8
YO/MC-232Cota 14451445KN15kf8
YO/MC-233Păroasa1437KN15mi8
YO/MC-234Poiana Înaltă1432KN15fe8
YO/MC-235Dealul Țețului1428KN15sq8
YO/MC-236Sturc1409KN25ch8
YO/MC-237Claia Bulzului1384KN25dn8
YO/MC-238Rudii1345KN15po8
YO/MC-239Borei1344KN25pk8
YO/MC-240Groșilor1223KN25oj6
YO/MC-241Ostrișul1198KN15fc6
YO/MC-242Plătica1154KN25kh6
YO/MC-243Înălățul Mic1146KN14fw6
YO/MC-244Fața Roșie1118KN25hh6
YO/MC-245Cota 11151115KN15xi6
YO/MC-246Măgura Poienei1072KN15us6
YO/MC-247Cota 10281028KN25dl6
YO/MC-248Cota 10081008KN25cg6
YO/MC-249Runcu Bezdedului910KN25se6
YO/MC-250Oancea859KN25co4
YO/MC-251Cerboanea803KN14iw4
YO/MC-252Lacul Frumoasei753KN25dd4
YO/MC-253Dumbrava750KN26lb4
YO/MC-254Chicioara / Godeanu722KN14ht4
YO/MC-255Dumbrava673KN15su2
YO/MC-256Brânzeni614KN14jw2
YO/MC-257Dumbrăvița594KN25bb2
YO/MC-258Izbășești584KN25ea2
YO/MC-259Măgura565KN25dp2
YO/MC-260Curmătura Crețului548KN14kx2
YO/MC-261Podina548KN16wh2
YO/MC-262Lăculețe518KN25qa2
YO/MC-263Poienile424KN14ru1
YO/MC-264Rătez422KN14kx1
Carpatii de Vest
ReferenceNameAltitudeLocatorScore
YO/WC-001Cucurbăta Mare1848KN16ik8
YO/WC-002Vlădeasa1836KN16js8
YO/WC-005Drăghița1413KN16jj8
YO/WC-006Piatra Secuiului1128KN16tk6
YO/WC-007Măgura Vișagului1097KN16ku6
YO/WC-009Fărcașu1017KN16or6
YO/WC-010Hodrâncușa1025KN16gt6
YO/WC-011Pâncoaia998KN16dm6
YO/WC-012Boții968KN16hu6
YO/WC-013Druja957KN15es6
YO/WC-014Măgura Tranișului947KN16ku6
YO/WC-015Mormuța930KN16ej6
YO/WC-016Dealul Ronțaru918KN16el6
YO/WC-017Măgura Băița890KN16hl4
YO/WC-018Smida866KN16ej4
YO/WC-019Runcului859KN16el4
YO/WC-020La Baltă852KN16tm4
YO/WC-021Măgura / Kis Magura824KN16sq4
YO/WC-022Măgura Zugăului880KN16dk4
YO/WC-023Dealul Agriș800KN16so4
YO/WC-024Highiș799KN06ve4
YO/WC-025Dealul Petrești795KN16tn4
YO/WC-026Dealul Sândului759KN16un4
YO/WC-027Morlaca760KN16ku4
YO/WC-028Măgura Diecilor741KN16di4
YO/WC-029Măgura Stânii716KN17nd4
YO/WC-030Lomb682KN16st2
YO/WC-031Coruș680KN16rt2
YO/WC-032Pohia608KN15bq2
YO/WC-033Debela Gora557KN06wd2
YO/WC-035Măgura Surduc496KN15br1
YO/WC-037Dealul lui Mocrea378KN06wj1
YO/WC-041Muntele Mare1826KN16ol8
YO/WC-042Buteasa1792KN16iq8
YO/WC-043Tarnița1702KN16js8
YO/WC-044Vârfurașu1692KN16jr8
YO/WC-045Silha1670KN16mn8
YO/WC-046Măgura Vânătă1641KN16jo8
YO/WC-047Poienii1625KN16hq8
YO/WC-048Bătrâna1579KN16jn8
YO/WC-049Cota 16021602KN16mm8
YO/WC-050Vârful Roșu1568KN16jn8
YO/WC-051Găina1486KN16ii8
YO/WC-052Țapu1475KN16hm8
YO/WC-053Țiclăul1475KN16lo8
YO/WC-054Poienița1437KN16ph8
YO/WC-055Piatra Fulgerată1429KN16lo8
YO/WC-056Cristeasa1425KN16jm8
YO/WC-057Poiana Mică1417KN16is8
YO/WC-058Măgura Călățele1404KN16lq8
YO/WC-059Negrileasa Mare1384KN16of8
YO/WC-060Scărița1382KN16ql8
YO/WC-061Padeș1374KN15dp8
YO/WC-062Dâmbău1369KN16pd8
YO/WC-063Geamăna1366KN16og8
YO/WC-064Ruscă1355KN15fq8
YO/WC-065Vâlcoi1348KN16of8
YO/WC-066Știubeiului1327KN16ki8
YO/WC-067Corabia1307KN16pd8
YO/WC-068Băieș1300KN16qe8
YO/WC-069Ugerului1285KN16sk6
YO/WC-070Secului1281KN16ri6
YO/WC-071Detunata Flocoasă1258KN16og6
YO/WC-072Vulcan1257KN16lf6
YO/WC-073Pleșii1250KN16sh6
YO/WC-074Ardașcheia1250KN16sk6
YO/WC-075Boului1243KN15ep6
YO/WC-076Piatra Cetii1233KN16rg6
YO/WC-077Dealul Caprei1232KN16it6
YO/WC-078Svinecea Mare1224KN14bt6
YO/WC-079Bendii1215KN16qk6
YO/WC-080Geamănului1215KN16ri6
YO/WC-081Chiciova1201KN15fp6
YO/WC-082Chicera1195KN16ks6
YO/WC-083Măgurii1183KN15ho6
YO/WC-084Plutonu1183KN16kg6
YO/WC-085Dealul Măgurii1182KN16rg6
YO/WC-086Fericelii1170KN16md6
YO/WC-087Piatra din Chei1167KN16rg6
YO/WC-088Leordiș1160KN04ww6
YO/WC-089Prisaca Geoagiului1158KN16rg6
YO/WC-090Cârșa Mică1148KN14cv6
YO/WC-092Petriceaua1142KN16nf6
YO/WC-093Cota 11471147KN16qg6
YO/WC-094Piatra Grohotișului1130KN16qd6
YO/WC-095Nemanul Mare1122KN15bg6
YO/WC-096Breaza1121KN16nc6
YO/WC-097Grohaș1120KN16nd6
YO/WC-098Pleșu1112KN16cm6
YO/WC-099Măgura Fericii1106KN16gp6
YO/WC-100Seniu Mare1096KN16iu6
YO/WC-101Dosul Blidarului1094KN16qd6
YO/WC-102Setrașu1080KN16la6
YO/WC-103Poeții1075KN15do6
YO/WC-104Curmăturile Băniei1069KN14bt6
YO/WC-105Dealul Fragilor1058KN16mf6
YO/WC-106Haitău1056KN15mx6
YO/WC-107Scărișoara1086KN15eo6
YO/WC-108Cununa1046KN04vx6
YO/WC-109Dievii1044KN16dn6
YO/WC-110Brădișorul1034KN16me6
YO/WC-111Văratecu1031KN15ip6
YO/WC-112Sorbița1022KN16lj6
YO/WC-113Radoșca1013KN04wx6
YO/WC-114Dealul Ciungilor1012KN16ng6
YO/WC-115Piatra Nicaia1009KN16rh6
YO/WC-117Măgura Priei996KN17ka6
YO/WC-118Dobrinu988KN16hj6
YO/WC-119Dealul Negrii981KN16lf6
YO/WC-120Țiclu974KN16hi6
YO/WC-121Grebeni970KN16kw6
YO/WC-122Duba969KN16lb6
YO/WC-123Teiul Moșului968KN14ds6
YO/WC-124Piatra Bulzului967KN16jh6
YO/WC-125Vârfuiata966KN16sl6
YO/WC-126Ascuțita Mare959KN15eo6
YO/WC-127Nămășoaia955KN16pa6
YO/WC-128Jidovu952KN16oc6
YO/WC-129Măgura Guranilor948KN16ho6
YO/WC-130Țiganului954KN15jp6
YO/WC-131Văratec928KN16ft6
YO/WC-132Bălăteasa925KN16co6
YO/WC-133Stânii920KN16rb6
YO/WC-134Măgura Mare918KN16ix6
YO/WC-135Măgura917KN16oi6
YO/WC-136Milu920KN15in6
YO/WC-137Măgureaua905KN16gd6
YO/WC-138Păltiniș901KN16iw6
YO/WC-139Malului899KN16hc4
YO/WC-140Tâlva Blidarului897KN04xt4
YO/WC-141Stogului897KN16la4
YO/WC-142Dredin897KN16kg4
YO/WC-143Văratecului881KN16ff4
YO/WC-144Predelu884KN14dr4
YO/WC-145Osoiu874KN17mc4
YO/WC-146Dâncoasa861KN16ho4
YO/WC-147Chicera Ponița858KN17la4
YO/WC-148Cărmăzanului856KN16fv4
YO/WC-149Pleașa Ardeului855KN16na4
YO/WC-150Habâtu837KN04wv4
YO/WC-151Drocea836KN16ce4
YO/WC-152Văratec872KN16do4
YO/WC-153Porcurei826KN16mb4
YO/WC-154Murtatul807KN16le4
YO/WC-155Husului805KN16dd4
YO/WC-156Măgura Meziazdului784KN16fs4
YO/WC-157Frăsinoasa784KN16fu4
YO/WC-158Socolovăț783KN05we4
YO/WC-159Făeragu781KN15lx4
YO/WC-160Ruda Muncelu776KN16kb4
YO/WC-161Blăjeni768KN16ke4
YO/WC-162Pleșa Moșului764KN16nb4
YO/WC-163Coasta Niculii755KN16kc4
YO/WC-164Pleșa Tocului768KN16ff4
YO/WC-165Corhanul Mare735KN04ur4
YO/WC-166Tâlva Toronița713KN04xr4
YO/WC-167Măgura Curechiu712KN16lc4
YO/WC-168Pleașa Mare712KN16na4
YO/WC-169Polomi708KN04xq4
YO/WC-170Bulzul Hărțăgani708KN16lb4
YO/WC-171Poiana Aiudului703KN16tj4
YO/WC-172Bobâlna693KN17tc2
YO/WC-173Nucet690KN15ku2
YO/WC-174Dosu684KN16na2
YO/WC-175Măgura Băița677KN16ka2
YO/WC-176Gorgan660KN16ga2
YO/WC-177Nadiș644KN17re2
YO/WC-178Dealul Măgura637KN16bg2
YO/WC-179Godinești647KN16gb2
YO/WC-180Covăciușa628KN16af2
YO/WC-181Bucitu622KN05wg2
YO/WC-182Osoiu620KN16fl2
YO/WC-183Culmea Poeții617KN05uh2
YO/WC-184Ciopeasca616KN05xg2
YO/WC-185Dealul Lat619KN16sx2
YO/WC-186Cărpiniș621KN05vc2
YO/WC-187Măgura Șimleului596KN17jf2
YO/WC-188Lespezi580KN17mn2
YO/WC-189Fântâna Rece572KN06uf2
YO/WC-190Măgurii565KN16gx2
YO/WC-191Dumbrava Brebi557KN17of2
YO/WC-192Cula Arenișului549KN05vl2
YO/WC-193Poiana Lisa546KN04su2
YO/WC-194Mizeșul534KN16eh2
YO/WC-195Livada501KN04rt2
YO/WC-196Gâlpia Nord501KN17od2
YO/WC-197Măgura Poiana437KN15ak1
YO/WC-198Dâmbul Gomila479KN15ew1
YO/WC-199Cărbunari478KN17pb1
YO/WC-201Sântimbru442KN16td1
YO/WC-202Măgurii419KN15fx1
YO/WC-203Pleșa423KN16bi1
YO/WC-204Măgura Forău395KN16cr1
YO/WC-205Dealul Mare377KN17ki1
YO/WC-207Piatra Goznei1447KN15ae8
YO/WC-208Vârșii Mari1272KN16nh6
YO/WC-209Testiaș1239KN16pp6
YO/WC-210Hișu1007KN16sm6
YO/WC-211Copriva913KN14bo6
YO/WC-212Golețul Mare802KN14cp4
YO/WC-213Cucuiova756KN14bm4
YO/WC-214Cernii755KN14an4
YO/WC-215Tâlva Dreneșina690KN14ap2
YO/WC-216Șindilii600KN17tf2
YO/WC-217Dâmb599KN17ta2
YO/WC-218Deal475KN16fh1
YO/WC-219Săliște462KN15gv1
YO/WC-220Piatra Grăitoare1657KN16il8
YO/WC-221Bătrânii1555KN16jo8
YO/WC-222Călineasa1517KN16jp8
YO/WC-223Cornul Caprei1491KN16is8
YO/WC-224Frântura1385KN16ok8
YO/WC-225Boinic1347KN16qn8
YO/WC-226Cota 13411341KN16pp8
YO/WC-227Tătăroaia1292KN16hn6
YO/WC-228Prislop1280KN16rj6
YO/WC-229Cota 12741274KN16pe6
YO/WC-230Măguri1252KN16pd6
YO/WC-231Pădurii1193KN16oe6
YO/WC-232Cota 11531153KN16li6
YO/WC-233Măgulița1129KN16qf6
YO/WC-234Chiuz1023KN16lg6
YO/WC-235Vârful Mare1010KN16qb6
YO/WC-236Șerbanului994KN16mh6
YO/WC-237Dealul Tâlfa978KN15go6
YO/WC-238Tâlva Vântului968KN15eo6
YO/WC-239Ascuțita Mare929KN15dn6
YO/WC-240Cerburea902KN16lb6
YO/WC-241Omerșnicu Mare901KN14bq6
YO/WC-242Tâlva Mare853KN05vb4
YO/WC-243Jubi829KN15iq4
YO/WC-244Satului811KN16sn4
YO/WC-245Ponor808KN05xf4
YO/WC-246Mamut772KN16sc4
YO/WC-247Cornet756KN16gc4
YO/WC-248Poiana Lungă674KN14dv2
YO/WC-249Tâlva Mică670KN05ub2
YO/WC-250Nucului668KN16su2
YO/WC-251Comoara652KN15jq2
YO/WC-252Tâlva lui Ștefan643KN05vc2
YO/WC-253Scoruș559KN16kd2
YO/WC-254Ciudanovița551KN05vd2
YO/WC-255Fecioara542KN16rc2
YO/WC-256Pojaru541KN04xw2
YO/WC-257Cornul513KN17pc2
YO/WC-258Bain481KN04vq1
YO/WC-259Bălțile448KN16eg1
YO/WC-260Întorsătura437KN17og1
YO/WC-261Pădureni382KN17hi1
YO/WC-262Curat362KN17gf1
Carpatii Orientali
ReferenceNameAltitudeLocatorScore
YO/EC-001Pietrosu Rodnei2303KN27ho10
YO/EC-002Pietrosu Călimani2100KN27od10
YO/EC-004Toroiaga1930KN27ir8
YO/EC-005Toaca1901KN26xx8
YO/EC-006Baiul Mare1895KN25tj8
YO/EC-007Giumalău1856KN27rk8
YO/EC-008Piatra Mare1844KN25tn8
YO/EC-010Harghita Mădăraș1801KN26sk8
YO/EC-011Postăvaru1799KN25sn8
YO/EC-012Hășmașul Mare1792KN26vq8
YO/EC-013Saca Mare1777KN26oq8
YO/EC-014Fertău1589KN26tm8
YO/EC-016Grindușu1664KN36bp8
YO/EC-017Rarău1650KN27sk8
YO/EC-018Diecilor1301KN27qh8
YO/EC-019Căsarul1591KN27ke8
YO/EC-020Harghita Ciceu1759KN26tj8
YO/EC-021Vithovoș1609KN26uu8
YO/EC-022Crucii1516KN26pt8
YO/EC-023Higheș1501KN26vw8
YO/EC-024Gutâi1443KN17wq8
YO/EC-025Păușa1374KN27ro8
YO/EC-027Ciomatul Mare1301KN26wd8
YO/EC-028Măgura Codlei1292KN25qr6
YO/EC-029Lupoaia1161KN27tq6
YO/EC-030La Țoante1141KN27tr6
YO/EC-031Seredna1006KN27sq6
YO/EC-034Drăcoaia666KN36gh2
YO/EC-035Dealul Vulturești519KN37fm2
YO/EC-036Dealul Tansa467KN36ow1
YO/EC-037Crasna414KN36ww1
YO/EC-038Ineu2279KN27km10
YO/EC-039Puzdrelor2189KN27in10
YO/EC-040Gărgălău2159KN27jn10
YO/EC-041Negoiasa Mare2041KN27in10
YO/EC-042Căliman Izvor2032KN27pd10
YO/EC-043Țapului2024KN27hm10
YO/EC-044Retițiș2021KN27oc10
YO/EC-045Bistriciorul1990KN27md8
YO/EC-046Corongișu1987KN27jm8
YO/EC-047Tomnatecul II1967KN27kn8
YO/EC-048Farcău1958KN27fw8
YO/EC-049Ciucaș1954KN25xm8
YO/EC-051Omului1932KN27nm8
YO/EC-052Laptelui1931KN27hm8
YO/EC-053Neamțului1923KN25ul8
YO/EC-054Mihăilecu1918KN27fv8
YO/EC-055Ocolașul Mare1907KN26xw8
YO/EC-056Măieriș1885KN27nd8
YO/EC-057Gropșoare1883KN25xl8
YO/EC-058Budacu1859KN27uc8
YO/EC-059Nedeia Țăranului1857KN27il8
YO/EC-060Jupania1853KN27kq8
YO/EC-061Pietrosu Bardău1850KN27ht8
YO/EC-062Cearcănul1847KN27jp8
YO/EC-063Bran1840KN27dm8
YO/EC-065Pietrosu1791KN27sj8
YO/EC-066Paltinului1787KN27hl8
YO/EC-067Goru1785KN35ft8
YO/EC-068Grințieșu1760KN27uc8
YO/EC-069Lăcăuți1777KN35et8
YO/EC-070Hășmașul Negru1773KN26vr8
YO/EC-071Penteleu1772KN35fo8
YO/EC-072Grohotișul1768KN25wj8
YO/EC-074Țiganului1736KN27is8
YO/EC-075Grințeșu Mic1734KN27tf8
YO/EC-076Giurgiu1721KN35fs8
YO/EC-077Fărăoane1715KN27ok8
YO/EC-078Ecem1707KN26wq8
YO/EC-079Muncelul Râios1703KN27gn8
YO/EC-080Scăricica1711KN27th8
YO/EC-081Muntele Amiaza1695KN26ro8
YO/EC-082Scărișoara1692KN27hl8
YO/EC-083Muncelul1690KN27tc8
YO/EC-085Fața lui Gherghel1685KN25wk8
YO/EC-086Fâncelul1684KN26ou8
YO/EC-087Pietrosu1676KN35gs8
YO/EC-088Licaș1675KN26ut8
YO/EC-089Buba1670KN27me8
YO/EC-090Mălâia1662KN35bm8
YO/EC-091Țapul Mare1661KN27mp8
YO/EC-092Zboina Frumoasă1657KN35gr8
YO/EC-093Siriu1657KN35bm8
YO/EC-094Nemira Mare1649KN36dg8
YO/EC-095Prislopul Cataramei1644KN27jr8
YO/EC-096Călimănel1644KN27rf8
YO/EC-097Șandrul Mare1640KN36ee8
YO/EC-098Oușorul1639KN27pj8
YO/EC-099Coza1629KN35gv8
YO/EC-100Nemira Mică1627KN36df8
YO/EC-101Căldăruși1627KN27gk8
YO/EC-102Luhașul1626KN26vs8
YO/EC-103Muncelului1625KN27ik8
YO/EC-104Lespezi1643KN27si8
YO/EC-105Căturii1625KN27mm8
YO/EC-106Chișhovoș1624KN26ut8
YO/EC-107Tesla1613KN25wm8
YO/EC-108Heniul Mare1611KN27ig8
YO/EC-109Hudin1611KN27bn8
YO/EC-110Miroslava1605KN27kf8
YO/EC-111Zârna1603KN35du8
YO/EC-112Zâmbroslav1612KN27lp8
YO/EC-113Măgurii1601KN27jq8
YO/EC-114Măgura Mare1599KN27go8
YO/EC-115Greben1594KN27gs8
YO/EC-116Șloeru Mărcoșanu1592KN25vl8
YO/EC-117Păișaua Arsă1592KN35ft8
YO/EC-118Zburătura1590KN35fu8
YO/EC-119Bistricioara1590KN27kc8
YO/EC-120Ardelea1589KN36br8
YO/EC-121Lucina1588KN27nq8
YO/EC-122Hărlagi1587KN27sc8
YO/EC-123Clăbucetul Azuga1586KN25tl8
YO/EC-124Măgurița1582KN27le8
YO/EC-125Cornului1502KN27me8
YO/EC-126Piatra Ascuțită1577KN26qo8
YO/EC-127Pleșcuța1571KN27ln8
YO/EC-128Bolovanu Mare1569KN36aq8
YO/EC-129Șipoș1568KN26uq8
YO/EC-130Silhoiu Mare1583KN27lq8
YO/EC-131Măgura1559KN27mq8
YO/EC-132Căbălașu1594KN35fs8
YO/EC-133Cucu1557KN26vf8
YO/EC-134Cotului1557KN36aq8
YO/EC-135Noșcolat1553KN26wo8
YO/EC-136Șoiul Mare1553KN36ci8
YO/EC-137Bâtca Tătărcii1549KN27no8
YO/EC-138Bulboace1548KN35fu8
YO/EC-139Măgura1548KN27va8
YO/EC-140Dealul Ariilor1547KN27le8
YO/EC-141Prișca1544KN26tt8
YO/EC-142Muncelul1542KN27jg8
YO/EC-143Arama Neagră1538KN26up8
YO/EC-144Dodu1523KN27on8
YO/EC-145Clăbucetul Taurului1520KN25tl8
YO/EC-146Comarnic1518KN27va8
YO/EC-147Vârful Ascuțit1517KN36an8
YO/EC-148Cărunta1516KN36dk8
YO/EC-149Bâtca Comorii1513KN27vg8
YO/EC-150Suhardul Mare1504KN26vt8
YO/EC-151Mușat1503KN35ew8
YO/EC-152Măgura1503KN27qc8
YO/EC-153Dungu cota 15291529KN25wn8
YO/EC-154Borzont1496KN26pp8
YO/EC-155Viscolul1494KN36ak8
YO/EC-156Veju Mare1494KN27pr8
YO/EC-157Măgura Tarcău1493KN36au8
YO/EC-158Chiozrezul Mare1491KN26sv8
YO/EC-159Lunaș1489KN26vs8
YO/EC-160Bretila1489KN27mn8
YO/EC-161Chicera lui Pasăre1506KN27lc8
YO/EC-162Păltiniș1486KN27qc8
YO/EC-163Jidanul1482KN26vu8
YO/EC-164Măgura Mare1480KN26ov8
YO/EC-165Husăuș1479KN35dp8
YO/EC-166Hudieș1479KN27cn8
YO/EC-167Pașcani1479KN27qp8
YO/EC-168Tătarul Mare1476KN35al8
YO/EC-169Bâtca Oblânc1477KN27ui8
YO/EC-170Vârful lui Crai1503KN35ak8
YO/EC-171Botoșul Mare1472KN27on8
YO/EC-172Nebununul Mare1473KN25wi8
YO/EC-173Clăbucet1460KN25xj8
YO/EC-174Cornii1457KN27kj8
YO/EC-175Capostaș1456KN36cg8
YO/EC-176Găina1455KN27oq8
YO/EC-177Măieruș1454KN36bs8
YO/EC-178Muntele Cristeș1451KN36cj8
YO/EC-179Craicutul1449KN26xs8
YO/EC-180Alunișul Mare1448KN27rd8
YO/EC-181Ștârbu1447KN27oq8
YO/EC-182Iavardi1444KN26wp8
YO/EC-183Cracu Geamăna1442KN36dp8
YO/EC-184Podu Calului1439KN35em8
YO/EC-185Bivolul1535KN27xg8
YO/EC-186Țiflei1474KN27fn8
YO/EC-187Perșa1430KN27mk8
YO/EC-188Mogoș Biuc1418KN26ur8
YO/EC-189Furu Mare1415KN35hp8
YO/EC-190Piscul Hergheliei1413KN35er8
YO/EC-191Hrebeni1407KN27or8
YO/EC-192Tomatul de Mijloc1418KN36aj8
YO/EC-193Colocani1395KN35hu8
YO/EC-194Lepșa1390KN35fx8
YO/EC-195Piatra Șugăului1385KN26wu8
YO/EC-196Bâtca Arsurilor1384KN27ua8
YO/EC-197Văcăria1383KN27tj8
YO/EC-198Hurduga1382KN27wc8
YO/EC-199Ostrei1382KN27vi8
YO/EC-200Piatra Tâlharului1381KN36ga8
YO/EC-201Bâtca Nedeii1380KN27uh8
YO/EC-202Orața1380KN27pm8
YO/EC-203Iorești1379KN27rp8
YO/EC-204Burda1378KN36bj8
YO/EC-205Muntele Agăș1377KN36bj8
YO/EC-206Mezovezul1377KN27sa8
YO/EC-207Piscul Bașca1375KN36dh8
YO/EC-208Pilișca Mare1374KN26vd8
YO/EC-209Mueruș1372KN36dj8
YO/EC-210Muncelul1369KN27cv8
YO/EC-211Bacta1368KN26qs8
YO/EC-212Măgura Sângeorz1368KN27hj8
YO/EC-213Picioru Negru1368KN27gl8
YO/EC-214Cerdac1365KN35hn8
YO/EC-215Dealul Bârgău1362KN27kg8
YO/EC-216Văratec1358KN27ap8
YO/EC-217Fagul Înalt1357KN26tv8
YO/EC-218Păgânilor1351KN26wl8
YO/EC-219Dosul Zâmbroaiei1346KN27lf8
YO/EC-220Monteoru1344KN35cl8
YO/EC-221Chicera1343KN26ww8
YO/EC-222Aluniș1343KN36dm8
YO/EC-223Băișescu1340KN27vh8
YO/EC-224Vârful Verde1339KN26xv8
YO/EC-225Obcina Lapoșului1337KN36ei8
YO/EC-226Arșița1336KN27os8
YO/EC-227Oala1334KN27qj8
YO/EC-228Baicu1328KN27xe8
YO/EC-229Smida Floarei1322KN36au8
YO/EC-230Măgura Neagră1321KN27kh8
YO/EC-231Chiuzul Păpăuți1320KN35ct8
YO/EC-232Păltinet1317KN25vg8
YO/EC-233Prislop1332KN17xq8
YO/EC-234Rosohata1282KN27nr6
YO/EC-235Igniș1307KN17ur8
YO/EC-236Muncelu1302KN27rn8
YO/EC-237Tomnatec1302KN27tn8
YO/EC-238Orodic1298KN26xo6
YO/EC-239Erboasa1294KN27jg6
YO/EC-240Murgoci1293KN36ct6
YO/EC-241Fitifoiul1292KN25sm6
YO/EC-242Talabor1292KN26uh6
YO/EC-243Pleșca Mare1292KN17ut6
YO/EC-244Bâjna1289KN27hq6
YO/EC-245Bota Mare1287KN35co6
YO/EC-246Bâtca Răchiței1282KN36as6
YO/EC-247Runcu1281KN25rm6
YO/EC-248Tisarul Mic1280KN35gw6
YO/EC-249Dorna1275KN27mf6
YO/EC-250Bondariului1266KN27kg6
YO/EC-251Făgetul Ciucului1264KN26vt6
YO/EC-252Piatra Arsă1258KN25rm6
YO/EC-253Sihla1258KN36bt6
YO/EC-254Măgura Coșnei1256KN27oj6
YO/EC-255Stânișoarelor1254KN27co6
YO/EC-256Breze1253KN17us6
YO/EC-257Cotumba / Obcina Rotundă1251KN36bl6
YO/EC-258Pietroasa1201KN17st6
YO/EC-259Mogoșa1246KN17vp6
YO/EC-260Vârful Secuiesc1245KN26xw6
YO/EC-261Culmea Rotundă1245KN17tu6
YO/EC-262Ehrește1244KN27qu6
YO/EC-263Cărpiniș / Dosul Pietrii1240KN26xc6
YO/EC-264Culmea Crucilor1231KN27lm6
YO/EC-265Buhalnița1231KN37bb6
YO/EC-266Răchitiș1227KN27rn6
YO/EC-267Bobeica1230KN27qn6
YO/EC-268Muntele Negru1226KN36ea6
YO/EC-269Păltâneasa1226KN27lh6
YO/EC-270Sihloaia1224KN27rt6
YO/EC-271Pilișca1223KN25wr6
YO/EC-272Vârful Negru1232KN17vu6
YO/EC-273Scorușeț1222KN27uq6
YO/EC-274Sergieva1222KN27qs6
YO/EC-275Piscul Mesteacănului1221KN35fw6
YO/EC-276Măgura Porcului1221KN27bo6
YO/EC-277Maxim1220KN27et6
YO/EC-278Munțișoru1217KN27xe6
YO/EC-279Tășuleasa1215KN27lg6
YO/EC-280Gombaș / Cota 12141214KN36ce6
YO/EC-281Vârful Pădurii1217KN26xa6
YO/EC-282Prislopașu1213KN37ba6
YO/EC-283Măgura1209KN27xh6
YO/EC-284Hâga1212KN27iq6
YO/EC-285Gâlma1202KN35bl6
YO/EC-286Prislopașu1201KN27gr6
YO/EC-287Fântânele1201KN27jk6
YO/EC-288Ciclomului / cota 12211221KN25wo6
YO/EC-289Măgurii1194KN27fk6
YO/EC-290Bariț1215KN35dw6
YO/EC-291Ivănețu1191KN35fl6
YO/EC-292Plaiul Ciungetului1185KN36eg6
YO/EC-293Ștefăniței1181KN27eo6
YO/EC-294Vârful Brazilor1179KN17uu6
YO/EC-295Capu Corbului1178KN26tx6
YO/EC-296Dealul Mare Sihlea1178KN37bd6
YO/EC-297Măgura Runcului1176KN27sm6
YO/EC-298Hoitu1175KN27fm6
YO/EC-299Bărzăuța1174KN36cf6
YO/EC-300Țețelea1173KN26xd6
YO/EC-301Măgura Mare1190KN27jj6
YO/EC-302Runcașului1167KN27bp6
YO/EC-303Măgura Cașin1165KN36hc6
YO/EC-304Vârful Mare1163KN27tl6
YO/EC-305Leu1162KN26ox6
YO/EC-306Diacu1162KN27uk6
YO/EC-307Măgura Gârcina1162KN37cb6
YO/EC-308Răchitiș1159KN27sa6
YO/EC-309Dealul Pietrei1158KN27ke6
YO/EC-310Măgura Vacii1158KN27su6
YO/EC-311Răchitișul1153KN26uo6
YO/EC-312Secăria1149KN25ug6
YO/EC-313Măgura Sărată1146KN27ul6
YO/EC-314Prislopul1142KN17us6
YO/EC-315Locoțeilor1140KN35hw6
YO/EC-316Măgura Săbii1140KN27en6
YO/EC-317Capului1140KN27fj6
YO/EC-318Runcul1129KN27sm6
YO/EC-319Coștileva1128KN27pu6
YO/EC-320Sima1162KN36aw6
YO/EC-321Pintenu1119KN27dp6
YO/EC-322Măgura lui Arsente1118KN27jj6
YO/EC-323Obcina Grindei1118KN27ao6
YO/EC-324Zboiu1114KN35ek6
YO/EC-325Corongoș1187KN35cp6
YO/EC-326Cetății1104KN25ru6
YO/EC-327Estere1101KN25vo6
YO/EC-328Vârful Negru1091KN35bo6
YO/EC-329Muntele Bradului1091KN17sw6
YO/EC-330Hășnăș1086KN27um6
YO/EC-331Spinarea Lungă1085KN25so6
YO/EC-332Iepii1082KN27vj6
YO/EC-333Țiganului1081KN35bi6
YO/EC-334Becheci1080KN26lo6
YO/EC-335Pleșii1077KN35bj6
YO/EC-336Bodea1073KN27sm6
YO/EC-337Cârlanului1072KN25xr6
YO/EC-338Clădita Mare1066KN27wk6
YO/EC-340Highiș1058KN25uo6
YO/EC-341Măgura1057KN27lk6
YO/EC-342Măcriș1054KN27tp6
YO/EC-343Măgura Domesnic1054KN37bf6
YO/EC-344Firtușu1050KN26nk6
YO/EC-345Șatra1049KN17wn6
YO/EC-346Pufu1047KN36ff6
YO/EC-347Tarnița1056KN26px6
YO/EC-348Vârful lui Dan1038KN27fq6
YO/EC-349Șumuleul Mare1033KN26wi6
YO/EC-350Vârful Mare1033KN37ca6
YO/EC-351Piatra Runcului1111KN36fc6
YO/EC-352Bucnitori1032KN27ii6
YO/EC-353Șiclodului1028KN26mm6
YO/EC-355Murgul Mare1015KN26vb6
YO/EC-356Cozmița1015KN36bw6
YO/EC-357Păltiniș1015KN36fe6
YO/EC-358Ascuțita Mare1014KN27um6
YO/EC-359Muntele Mic1012KN17rt6
YO/EC-360Bursunarul1008KN37ai6
YO/EC-361Merca Mare1011KN26se6
YO/EC-362Măgura Odobești996KN35lu6
YO/EC-363Gârbova993KN25pu6
YO/EC-364Chicera Frăsinului990KN27ll6
YO/EC-365Măgura Berzunți992KN36hi6
YO/EC-366Măguricea981KN36gc6
YO/EC-367Hoapecu980KN25qp6
YO/EC-368Bulimandru978KN36gj6
YO/EC-369Ciuta975KN25pq6
YO/EC-370Tribșoru978KN17tv6
YO/EC-371Breaza974KN27ai6
YO/EC-372Măgura Glodului972KN27aq6
YO/EC-373Stogul de Piatră976KN36fo6
YO/EC-374Muntele Negru967KN25rx6
YO/EC-375Manta988KN35di6
YO/EC-376Dealul Mare1018KN37cd6
YO/EC-377Olohii948KN27cu6
YO/EC-378Voloșanca945KN27bw6
YO/EC-379Dealul Roșu944KN35jo6
YO/EC-380Runcul Boului949KN27sp6
YO/EC-381Piscu Înalt941KN25rw6
YO/EC-382Măgura Sturzilor940KN27ji6
YO/EC-383Judeleva939KN27bv6
YO/EC-384Dealul Vulturul986KN27vr6
YO/EC-385Aramei932KN26oh6
YO/EC-386Dealul Pietros942KN25ws6
YO/EC-387Pleșu911KN37ch6
YO/EC-388Ghirileu910KN27vl6
YO/EC-389Ulmoasa900KN17sr6
YO/EC-390Măgura Arșița893KN27bu4
YO/EC-391Muncelul Agapia893KN37ce4
YO/EC-392Răchitașul Mare917KN35ix6
YO/EC-393Măgura Herbului890KN27ej4
YO/EC-394Dealul Mare882KN27xl4
YO/EC-395Piatra Crăpată880KN36fm4
YO/EC-396Sârghinel880KN36fr4
YO/EC-397Cota 889889KN37db4
YO/EC-398Măgura Mare875KN36fq4
YO/EC-399Pravila875KN36ff4
YO/EC-400Măgura Pleașa873KN25pw4
YO/EC-401Zburătoarea864KN36et4
YO/EC-402Rascului858KN27dr4
YO/EC-403Dealul Bădeni855KN26qf4
YO/EC-404Cernegura852KN36ev4
YO/EC-405Măgura Breaza850KN27ai4
YO/EC-406Ghergheleu862KN35jw4
YO/EC-407Pârâul Fântânii846KN26rc4
YO/EC-408Doșetul841KN36et4
YO/EC-409Strâmba839KN17tq4
YO/EC-410Cornetului827KN35dg4
YO/EC-411Cocoșului825KN17sr4
YO/EC-412Piatra Vâscului824KN17rx4
YO/EC-413Dealul Crucii820KN26ta4
YO/EC-414Blidișel819KN35ei4
YO/EC-415Nineasa816KN36fg4
YO/EC-416Dealul Florii811KN17ul4
YO/EC-417Măgureni795KN17ul4
YO/EC-418Nereșenu Mare758KN17tx4
YO/EC-419Cetățelu784KN27eq4
YO/EC-420Dealul Vimei777KN17uj4
YO/EC-421Cârlanului793KN36jc4
YO/EC-422Istrița749KN35gc4
YO/EC-423Capăta Vest740KN36kh4
YO/EC-424Higi728KN27bt4
YO/EC-425Săgeții730KN27au4
YO/EC-426Lisnău783KN25ws4
YO/EC-427Salcia716KN35df4
YO/EC-428Lempeș703KN25tr4
YO/EC-429Holmul Mare693KN18pb2
YO/EC-431La Mese685KN27eg2
YO/EC-432Cozla679KN36ex2
YO/EC-433Frasinu Mare664KN17px2
YO/EC-434Dealul Mare660KN17qk2
YO/EC-435Prâsnelul651KN17qj2
YO/EC-436Geamăna Mare648KN18pa2
YO/EC-437La Râpa647KN27fa2
YO/EC-438Iricău636KN17sq2
YO/EC-439Jeica626KN26gx2
YO/EC-440Măgurii625KN27gb2
YO/EC-441Căpățâna584KN36jn2
YO/EC-442Dealul Babei582KN18oa2
YO/EC-443Doroșan561KN36pn2
YO/EC-444Dealul Măgura536KN17qw2
YO/EC-445Poiana Neamțului525KN36nj2
YO/EC-446Chicera Mare501KN36jp2
YO/EC-447Dealul Jelejnic480KN17pv1
YO/EC-448Șanțurilor449KN37qa1
YO/EC-450Pusta396KN17nw1
YO/EC-451Dealul Tămășeni383KN18na1
YO/EC-452Dealul Pleșcuța364KN17nx1
YO/EC-455Rus1540KN27rg8
YO/EC-456Migovan1494KN27vf8
YO/EC-457Titilelor1492KN35fv8
YO/EC-458Șesul Popii1480KN27sd8
YO/EC-459Piatra Arsă1432KN27js8
YO/EC-460Poreica1418KN27pq8
YO/EC-461Zboina Neagră1369KN36ga8
YO/EC-462Țifla1328KN27we8
YO/EC-463Pirieș1320KN36ck8
YO/EC-464Popii1319KN27th8
YO/EC-465Sec1310KN27ap8
YO/EC-466Boului1211KN27gq6
YO/EC-467Roșu1193KN27ss6
YO/EC-468Chițigaia1193KN37ag6
YO/EC-469Laz1179KN27gq6
YO/EC-470Țiua Neagră1173KN35hx6
YO/EC-471Gherghelet1158KN35dk6
YO/EC-472Muncelul Mare1154KN27uk6
YO/EC-473Muncel1153KN36cx6
YO/EC-474Zmeuret1136KN35bi6
YO/EC-475Dosu1115KN35hn6
YO/EC-476Bâtca1089KN27wl6
YO/EC-477Fei1077KN36ac6
YO/EC-478Petra1073KN27do6
YO/EC-479Chicera Mare1049KN17tt6
YO/EC-480Simila1072KN25ug6
YO/EC-481Borcut1025KN27ki6
YO/EC-482Cătiaș1014KN35dj6
YO/EC-483Periciu966KN27ao6
YO/EC-484Răiuți959KN35jt6
YO/EC-485Ars891KN36es4
YO/EC-487Bocului825KN35hk4
YO/EC-488Pripor823KN35cg4
YO/EC-489Țigănești819KN17rx4
YO/EC-490Pițigoi806KN35hl4
YO/EC-491Prohodiștea805KN36dx4
YO/EC-492Botacu800KN35hi4
YO/EC-493Piatra Tojanului796KN35is4
YO/EC-494Lazuri770KN35bf4
YO/EC-495Chitlăiele764KN36gg4
YO/EC-496Goși755KN35ei4
YO/EC-497Fața Pleșii749KN27cs4
YO/EC-498La Citate739KN27gf4
YO/EC-499Runcului739KN37bh4
YO/EC-500Pepenele734KN27bk4
YO/EC-501Cărunta715KN36jk4
YO/EC-502Muncelul Săliștei709KN17vg4
YO/EC-503Posobești708KN35gj4
YO/EC-504Delianu693KN35lr2
YO/EC-505Măgurii661KN17vg2
YO/EC-506Măgura653KN25xd2
YO/EC-507Piatra Albă637KN35lk2
YO/EC-508Momâia630KN35kx2
YO/EC-509Gropi628KN27ec2
YO/EC-510Zboiu627KN35cf2
YO/EC-511Neamț623KN37ef2
YO/EC-512Căpățâna591KN35lm2
YO/EC-513Pleșu589KN35cd2
YO/EC-514Dealul Mare586KN37il2
YO/EC-515Piatra Bogdănești584KN35ad2
YO/EC-516Holm555KN37jm2
YO/EC-517Harșa521KN16ww2
YO/EC-518Bahna509KN36js2
YO/EC-519Scoruș446KN35da1
YO/EC-520Seciu406KN35aa1
YO/EC-521Viile363KN18na1
YO/EC-522Buhăescu Mare2268KN27ho10
YO/EC-523Rabla1912KN27il8
YO/EC-524Tătarca1689KN26pq8
YO/EC-525Cota 16541654KN27tf8
YO/EC-526Capul Beneșului1587KN27kl8
YO/EC-527Cota 15761576KN27sk8
YO/EC-528Piscul Negru1542KN35du8
YO/EC-529Piatra Sură1525KN26xw8
YO/EC-530Piciorul Caprei1520KN35fn8
YO/EC-531Tichirețu1477KN35gu8
YO/EC-532Pietrele Însurate1476KN35gp8
YO/EC-533Stregior1472KN27cn8
YO/EC-534Preluca Dârmoxa1470KN27mp8
YO/EC-535Muncel1466KN27mo8
YO/EC-536Tomnatecul Mic1453KN27qp8
YO/EC-537Bâtca Neagră1439KN27sk8
YO/EC-538Razemul Calului1434KN27we8
YO/EC-539Ghilcoș1408KN26vs8
YO/EC-540Bâtca Neagră1398KN26xw8
YO/EC-541Paltinului1375KN35do8
YO/EC-542Alunișul1365KN27uh8
YO/EC-543Cota 13391339KN27ns8
YO/EC-544Ploscea1321KN27os8
YO/EC-545Vâjii1310KN27eu8
YO/EC-546Piatra1300KN35ip8
YO/EC-547Aluniș1294KN27or6
YO/EC-548Bronei1292KN25vj6
YO/EC-549La Grădină1291KN35gw6
YO/EC-550Batușan1290KN27ui6
YO/EC-551Botița Mică1281KN35co6
YO/EC-552Tisarul Mare1268KN35gw6
YO/EC-553Frântura Șistocilor1266KN35dm6
YO/EC-554Bâtca Neagră1240KN26wt6
YO/EC-555Zimbrul1234KN27mf6
YO/EC-556Muncel1234KN27qp6
YO/EC-557Stânișoara1224KN27gu6
YO/EC-558Vârful Mare1218KN37ad6
YO/EC-559Carâmbului1208KN35ho6
YO/EC-560Măgura1202KN27so6
YO/EC-561Cota 11971197KN35gv6
YO/EC-562Cota 11961196KN25wh6
YO/EC-563Crainicul1192KN37bd6
YO/EC-564Higea1178KN17wp6
YO/EC-565Bâtca Chica Baicului1174KN26xx6
YO/EC-566Muncelul Mic1168KN27uj6
YO/EC-567Cota 11381138KN27wi6
YO/EC-568Cota 11361136KN27ul6
YO/EC-569Grețeș1121KN26uo6
YO/EC-570Arsenie1115KN35fk6
YO/EC-571Cota 11101110KN35fk6
YO/EC-572Chicera Neagră1091KN27rr6
YO/EC-573Musca1087KN37cb6
YO/EC-574Nemernicul1084KN25vf6
YO/EC-575Minciul1081KN27ft6
YO/EC-576Cota 10711071KN27vq6
YO/EC-577Edera1022KN36dk6
YO/EC-578Havad1019KN25uv6
YO/EC-579Țiganca1005KN37da6
YO/EC-580Zamura993KN35bh6
YO/EC-581Cota 985985KN36cx6
YO/EC-582Cota 981981KN27cp6
YO/EC-583Gârbova978KN35jq6
YO/EC-584Pleșa951KN27vp6
YO/EC-585Alunișului915KN27tu6
YO/EC-586Babele898KN36er4
YO/EC-587Secătura893KN27an4
YO/EC-588Comorii891KN37bh4
YO/EC-589La Tău870KN27dj4
YO/EC-590Răchitaș866KN35jr4
YO/EC-591Huța845KN27tv4
YO/EC-592Stâna lui Chiolpan845KN35kr4
YO/EC-593Bisericii840KN36bx4
YO/EC-594Pietrosul838KN26mf4
YO/EC-595Măceșul816KN25vd4
YO/EC-596Fața Ostrovului809KN36ev4
YO/EC-597Dealul Cetății806KN26nd4
YO/EC-598Leșnicului802KN27bt4
YO/EC-599Gherghelău785KN26oc4
YO/EC-600Secăturile784KN17xg4
YO/EC-601Satului784KN25pr4
YO/EC-602Pietricele768KN27bq4
YO/EC-603Hotarele765KN27ch4
YO/EC-604Sinioara755KN26jt4
YO/EC-605Fagul Rupt752KN26li4
YO/EC-606Vârtoapele747KN27ej4
YO/EC-607Piatra Cislăului737KN35fe4
YO/EC-608Cetățuia710KN35ag4
YO/EC-609Curmătura710KN35ks4
YO/EC-610Măgura704KN27dh4
YO/EC-611Dealul Uila697KN26hw2
YO/EC-612Chiuz687KN17uq2
YO/EC-613Cordova677KN26lk2
YO/EC-614Dumbralivezi639KN27ba2
YO/EC-615Gorganul619KN36eu2
YO/EC-616Toci618KN17th2
YO/EC-617Cota 614614KN27eb2
YO/EC-618Cânepăria613KN36lf2
YO/EC-619Copârcea612KN18pa2
YO/EC-620Hălăului611KN17sj2
YO/EC-621Ceaslăș596KN18pa2
YO/EC-622Mielăriei583KN17uh2
YO/EC-623Boiștea583KN37fe2
YO/EC-624Bobeica580KN27db2
YO/EC-625Galumb579KN27bg2
YO/EC-626Chicera567KN16xx2
YO/EC-627Ciuha546KN26fw2
YO/EC-628Pietricica528KN36ew2
YO/EC-629Gâlma463KN35ih1
YO/EC-630Rotunda417KN37ta1
YO/EC-631Ascuțita402KN17ow1
YO/EC-632Movilița399KN36sx1
YO3RAM
Latest posts by YO3RAM (see all)
Rating: 5.0/5. From 5 votes.
Please wait...

About YO3RAM

Pasionat de electronică și radio încă de pe băncile școlii...

13 Comments

  1. Salut,
    Felicitari pentru articol, mi-a placut foarte mult.
    O sa incerc sa-ti dau cateva idei despre echipamentul necesar pentru activarile SOTA din mica mea experienta:
    Statii radio: Yaesu -817/818 (817 este cea mai populara pt SOTA)
    Elecraft – KX2/KX3
    Xiegu – G1M/X5105/G90/X108
    Icom – asteptam varianta 705
    Antene: linked dipole, EFHW, GP
    Acumulatori: toate variantele de peste 2,5 Ah – LiFePo, LiPo, SLA/AGM, acumulatori 1,2v/18650 inseriati.
    Pentru varfurile mai mari de 2500m recomand doar o portabila in 145/432 MHz si J-pole antena realizata din panglica de 450 Ohmi.
    Sa stii ca personal nu cunosc activatori care folosesc mai mult de 20W, iar eu nu am folosit mai mult de 5W in expeditiile mele.
    Pentru alte detalii te rog sa ma contactezi.
    Florin YO9IPF

    Rating: 5.0/5. From 5 votes.
    Please wait...
    • Multumesc pentru sfaturi si recomandari. Imi doresc sa fac activari doar in HF. Ma intreb oare cat de departe as putea ajunge, inteligibil (4-5,8 macar) cu doar 5w in scurte? Incerc sa imi fac un setup pentru scurte, oricum inca nu am statia, chiar de-ar fi sa fie 817… 705 de la Icom inca nu e aprobata de autoritati in multe state, si banuiesc ca va fi foarte scumpa. Pana mai strang niste banuti am timp sa ma mai gandesc si la antene (home made) si pentru ce benzi de frecvente. Mi-ar placea sa lucrez in 7, 14, 21 si 28Mhz pentru ca sunt benzile mai neinghesuite. In 80m trebuie antene prea lungi ca sa poata fi carate pe munte. In orice caz, inca nu am tot ce-mi trebuie, poate pana la vara sa le strang pe toate… Multumesc inca odata pentru sfaturi. Am sa va contactez si pentru alte recomandari.

      73 de YO3RAM, Edi

      Rating: 5.0/5. From 1 vote.
      Please wait...
      • Ma intreb oare cat de departe as putea ajunge, inteligibil (4-5,8 macar) cu doar 5w in scurte?”
        Un singur exemplu iti dau: ieri 08 dec cu 5W, Yaesu FT-817, efhw antena 20m monoband, de pe YO/EC-510 am fost auzit in USA cu 57 realizand un qso cu KD1CT

        Rating: 5.0/5. From 2 votes.
        Please wait...
        • Pai, in cazul asta e de bine, la 5w presupun ca statia nu consuma mai mult de 3-4 A, iar asta imi permite o baterie mai mica… Dar oare n-au fost conditiile mai bune de propagare? Adica, sa fi fost un caz izolat… Zic… Nu te supara, dar incerc sa-mi fac o idee mai clara… QRP-ul mi se pare un trend foarte frumos pe care l-as urma si eu, dar conditiile pentru a atinge DX-uri sunt foarte stricte. E adevarat ca pentru 4 QSO-uri cate am nevoie pentru un varf, cred ca e destul de lejer, dar as vrea sa ajung si in alte continente cu SOTA, nu doar Romania si imprejurimi…

          No votes yet.
          Please wait...
  2. Rapunsul meu pentru tine este acesta:
    – daca iti doresti SOTA pentru ca asta iti place fa-o cu drag si surprizele vor fi pe masura ambitiilor tale
    – daca iti doresti DX-uri atunci trebuie sa te pregatesti intens pe o alta directie si aici las pe altii sa te indrume, statii radio de top, antene cu castig, studii de propagare, foarte multa experienta si multe, multe altele.
    Si in incheiere cu precizarea ca va fi ultima replica: treci la activat varfuri de munte si mai discutam dupa aceea, chiar insist sa-mi comunici cum s-au desfasurat! 🙂
    73 de Florin YO9IPF

    Rating: 5.0/5. From 4 votes.
    Please wait...
    • Multumesc mult. Apreciez ca ti-ai facut timp sa-mi raspunzi. Am sa te anunt dupa activarea primului varf.
      73 cu drag, Edi YO3RAM

      Rating: 5.0/5. From 2 votes.
      Please wait...
  3. Salut,
    Un prim sfat ar fi sa mergi impreuna cu alt/alti radioamator(i) intr-o activarea SOTA sa vezi ca nu ai nevoie chiar de zeci de W la emisie.
    Aminteai de benzile superioare, cel putin iarna ele sunt destul de moarte, in functie de momentul zile cam banda de 14MHz este folosita, mai ales ca pica bine in Europa de Vest unde poti avea multi vanatori.
    Pentru acumulatori, ia in calcul si LiFePO4, daca vrei sa activezi in sezonul rece. Sunt mai voluminosi fata de LiPo, dar furneaza curent si la temperaturile de iarna. Atentie insa la raportarea tensiunii, pentru ca nu scad propotional cu gradul de incarcare.
    Daca ai/iti faci setup pentru unde scurte si il poti cara, ia-l cu tine pe munte. Am parcurs in octombrie creasta Fagarasului si din 11 varfuri SOTA urcate, pe 9 am gasit cel putin un corespondent si pe 7 am gasit 4 si am reusit sa le activez in VHF/UHF cu 5W si antena Yagi si strigat minim 30minute, poate si 1h pe unele varfuri: Dara si Vanatoarea lui Buteanu. Scopul principal era parcurgerea crestei pentru mine, asa ca pe langa multe altele din rucsac nu era loc de statie pentru unde scurte, antena.
    De analizor de antena nu ai nevoie in general pe varf, un SWR metru ai si pe FT857 si KX3 si nu ai multe locuri unde sa ai probleme la antena. O banda de izoler, un cutit bun sunt mai importante.
    Pentru log, daca mergi iarna: creion (nu pix) si hartie sa poti scrie si cu manusile pe maini si sa nu inghete pasta. In sezoanele mai calde(pe varfuri) VK port a log http://vk3zpf.com/vk-port-a-log
    Sunt multe varfuri de munte care nu sunt SOTA, una din reguli e sa existe o sa de minim 300m intre 2 varfuri SOTA, si aici spre exemplu vf Vistea Mare “pica” in raport cu vf Moldoveanu.

    Rating: 5.0/5. From 2 votes.
    Please wait...
    • Salutare,
      Multumesc mult, mi-ai dat niste informatii foarte bune. Nu stiam de “VK port a log”, am sa-l iau in calcul. De baterii LiFePO4 am auzit, am vazut si niste review-uri ale unor radioamatori pe youtube care erau foarte multumiti de ele, insa la noi inca n-au aparut, trebuie facuta comanda afara… Nu stiam ca benzile superioare sunt destul de moarte iarna… dar oare benzile de 80 sau 40m cum se comporta? De la field day am observat ca merg bine seara pana mai tarziu in noapte si dimineata foarte devreme pana spre pranz. KX3-ul e cam scump pentru mine, cel putin deocamdata. Da, eu vreau sa activez in HF, cred ca ma voi orienta spre banda de 14Mhz pentru antena. Ori dipol inverted V ori o verticala. Pai… multumesc mult inca o data pentru raspuns si poate ne intalnim pe vreo creasta, ar fi frumos. 73 de YO3RAM

      Rating: 5.0/5. From 1 vote.
      Please wait...
      • Acumulatori cu LiFePO4 se gasesc si pe la noi, dar se pot comanda/aduce si de prin Germania, Nu mai suntem in timpul comunismului.
        Asa e, pe banda de 3.5MHz nu te poti baza in mijlocul zilei. Pentru 14MHz ai sanse mai mare de facut QSO-uri si uneori mai merge si banda de 7MHz.
        Pentru 14MHz cu o undita de 6m si un suport pentru ea cel mult, nu are rost sa te complici cu trepied, pentru ca gasesti cativa bolovani sau un arbust/copacel de care sa iti legi/prinzi primul segment de undita poti face o veriticala ok cu 3 contragreutati la 45de grade. Pentru 7MHz poti incerca si un inverteed V. Dar tine cont de inaltimea ta.
        Eu scriu din ce am vazut la altii cu care am mai fost in activari (YO8SEP, YO8SSH YO8AZQ), eu toate activarile le-am facut in VHF si UHF cu portabila (Kenwood THD72 sau Yaesu FT1D), am doar cateva QSO-uri in SOTA si pe scurte.
        Pentru scurte si nu doar astept si eu ICOM705, dar sa vedem preturi, consum la receptie, etc. Si KX2 este laudat pentru receptie si bineinteles exista si varianta low-cost uBitx, pentru care gasesti si carcase si nu este foarte mult mai surda fata de un FT857D.

        Rating: 5.0/5. From 2 votes.
        Please wait...
        • Da, am vazut si eu Icom-705-ul, pare foarte simpatica, insa vom vedea pe la ce pret se invarte… Incet incet am sa ma lamuresc cu toate, iar dupa prima activare deja imi dau seama ce si cum. Multam si tinem legatura. 73, toate cele bune!

          Rating: 5.0/5. From 1 vote.
          Please wait...
  4. Mircea Craciun, YO8XCM

    Salutare, eu in activarile SOTA folosesc un FT-817, o undita de 7m si o antena linkedipole de la sotabeams.uk ce este foarte usoara si merge in 7mhz si 14mhz in conditii foarte bune. Parerea mea este sa nu te complici cu statii de puteri mari, 5w sunt suficienti ! Am activat anul trecut varful Postavaru in 20m, si cand am ajuns la cabana am constatat ca statia era setata pe 2.5 W !
    Bateria interna de la FT-817 este suficienta pentru o activare, eu mai am cu mine si o baterie externa de 4400mAh cu Li. Iau si portabila cu mine (un FT-65) cu toate ca in 2m si 70cm eu nu prea am avut bafta de QSO-uri pe varfuri.. Baza raamne tot undele scurte. Daca vrei sa te joci cu antene poti sa iti faci si un EFHW pt 20m, eu am folosit unul intr-o activare….
    Succes !

    Rating: 5.0/5. From 2 votes.
    Please wait...
    • Multumesc pentru sfat, am sa ma gandesc la toate pana fac rost de bani pentru statie, deoarece intre timp am fost nevoit de imprejurari sa vand statiile pe care le aveam… Cu drag, tinem legatura!

      Rating: 5.0/5. From 1 vote.
      Please wait...
  5. Salut.la capitolul baterii eu merge pe litu fier,si litiu polimer litiu fier fin ceva mai scumpe ca sa obtii voltajul si amperii doriti pentru cateva ore de functionare ,un pachet de 18650 numarand 16 celule pe rand cu 3 randuri si bims si suporti ajungi la niste banuti fumosi dar si functionarea de 2-4 ore.daca ai si un panou solar poti extinde la 6-10 ore de functionare. ft891 forte bun am unul personal cu tuner si un atas120 care e destul de bunicica ca antenna. cand doresc ceva mai robust pe banda fixa am o antenna militara cu tarus de la clansman la care iam modificat matele si verticala facando mult mai lunga

    No votes yet.
    Please wait...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*